Stil si tinute: Gigi Hadid
Gigi Hadid, modelul american de talie internaţională, a
devenit o sursă de inspiraţie pentru mine în materie de ţinute din momentul în care am văzut o poză cu ea purtând
blugi boyfriend şi cropped top-uri.
Gigi este una dintre cele mai apreciate figuri la moment în domeniul
modei. Mereu prezentă pe podium în cadrul prezentărilor Valentino, Marc Jacobs, Chanel, Michael Kors, Jean Paul Gaultier, ea a
câştigat foarte repede simpatia designerilor şi a presei.
Cel mai des o putem observa pe Gigi purtând haine comode, într-un
stil casual sau sport, combinând blugii cu un tricou scurt (despre care am amintit mai
sus) sau plimbându-se pe stradă într-o rochie maxi şi o pereche de sandale fără toc.
Au existat şi momente neplăcute în cariera lui Gigi. Unul
dintre ele a fost după o prezentare de modă, când Gigi a fost criticată
pentru corpul ei, mai concret – pentru faptul că acesta are forme frumoase. Unii
au fost de părerea că aceste forme sunt inacceptabile în lumea modei. Modelul a avut un răspuns genial, manifestând mândrie pentru faptul că are forme
feminine şi atrăgătoare. Ţinutele ei doar confirmă acest fapt.
O atracţie aparte Gigi o are pentru ţinutele de culoare albă
sau cele care au în componenţa lor măcar o singură piesă vestimentară albă. Deşi preferă să poarte mai mult tenişi în loc de pantofi cu toc, vedeta încearcă întotdeauna să fie diferită.
Pe covorul roşu, Gigi mereu fură privirele prin ţinute mai
provocatoare. De fapt, are şi cu ce :))
Ţinutele lui Gigi îmbină tot ce se numeşte "American Style": comod, libertin, un pic sexy sau poate chiar neglijent. În acest stil se poate regăsi oricine.
Mai jos aveţi şi videoclipul meu preferat cu modelul în rol principal. E frumoasă femeia asta cum n-ai da! :))))
Photo: pinterest.com
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu