Am nevoie de un avion

   
   

     Îmi este prea cunoscut acel sentiment când încerci să mergi înainte, dar toate drumurile sunt blocate pentru construcții, din cauza accidentelor sau pur și simplu pentru că pe-acolo a luat-o deja altcineva. Hmm, ar fi o idee să-mi iau zborul, în aer sigur nu voi întâlni blocaje, dar nu am aripi și e prea scump să-mi închiriez propriul avion... E practic imposibil. Să urc în unul obișnuit, cu pasageri? Atunci, nu ai înțeles ideea. Eu vreau să merg singură, pe propriul meu drum, nu acolo unde merg toți. Este mai ușor să merg cu toții, cu siguranță. Trebuie doar să-mi iau bilet și am plecat! Compania „Inhibă-ți identitatea și nu mai cere altceva de la viață vă multumește că ați ales să zburați cu noi!
   
    Aș putea să îmi construiesc propriul meu avion sau deltaplan din ceea ce am. Am văzut odată într-un film cum un băiețel și-a meșterit niște aripi și a sărit de pe casă cu speranța că-și va lua zborul, dar a căzut. A rămas viu, și-a frând doar un picior, dar a încercat... Am zis că o să încerc și eu să fac ceva din ceea ce cred eu că ar merge ca material. Altfel, voi rămâne pentru totdeauna în fața acestor semne stupide „STOP”, “PERICOL”, “ATENȚIE” și bla bla…

    
    Am scos un sandwich din geantă, mă așez cu fundul pe pământ și mănânc cu poftă, uitându-mă la cei care urcă în avionul pentru pasageri. Văd o mamă cu doi copii care încearcă să îi facă să urce cu forța, dar copiii se împotrivesc. Oricât nu mi-ar fi de indiferenți copiii în general, dintotdeauna am recunoscut că sunt mai deștepți și simt mai multe decât adulții. În fine, mama reușește să-i “bage” în avion. Sărmanii. Mai mușc o bucată din sandwich. Văd un tânăr cam de 20 de ani. Nu este hotărât dacă să urce sau nu. Se pare că imaginea copiilor l-a făcut să se îndoiască de alegerea sa. Mă opresc din mâncat și mă uit atentă la el, poate îi vine mintea la cap și… poate îi las și lui o bucată. Câteva minute, când restul continuau să urce, el a stat nemișcat. Dar, până la urmă, îl văd îndreptându-se spre scară. Eh, mănânc mai departe. Îmi pare rău pentru el, dar nu pot să-l ajut cu nimic.


    Mă ridic și mă pregătesc să mă duc acasă. Mâine o să vin iarăși aici și o să mă gândesc cum să ocolesc barierele sau cum să-mi construiesc propriul avion…

Share this:

JOIN CONVERSATION

    Blogger Comment

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu