Doar o vrabie...

     
   Cât de multe gânduri și idei  pot stârni  un singur eveniment, de obicei unul a cărui importanță este minusculă. Astăzi am văzut cu ochii mei moartea unei vrăbii și această imagine nu mă părăsește de câteva ore bune. Eram la stația pentru maxi taxi când am auzit venind cu viteză mare la vale o mașină. Cred că mergea minimum cu 100 km/h, pentru că sunetul semana mai mult cu respirația șuierată a unui dragon. Pe șosea erau trei vrăbii care își vedeau de treaba lor (ce fac ele de obicei: ciugulesc ceva, sar de colo-colo etc. ) Când distanța dintre mașina gonită la vale și păsări a devenit destul de mică ca acestea să înțeleagă că trebuie să zboare, doua dintre ele au luat-o în părți diferite, iar cea din mijloc a incercat să zboare direct în sus, însă a nimerit sub capota mașinii. Pentru o fracțiune de secundă eram sigură că automobilul va trece peste ea, lasând-o nevătamată. E adevărat că mașina a trecut peste ea, dar a lasat-o acolo...moartă. Se pare că vârtejul creat de aerul care se strecura pe sub automobil a dezorientat-o, izbind-o nemilos de pământ. Să spun că am ramas pentru câteva clipe bune în stare de șoc  nu v-ar reda nimic din ceea ce am sințit cu adevărat. Priveam cu ochii țintă la pasărea moartă timp de două minute și, sincer, nu înțelegeam de ce fac asta. Era, totuși, doar o vrabie, nu? În acel moment m-am simțit si eu, metaforic vorbind, lovită, cred, de același automobil sau de altceva. Doar o vrabie...

     
    Gândul la ceea că existența ta, pentru care lupți în fiecare zi, poate fi întreruptă de o întâmplare la fel de stupidă ca cea de care a avut parte biata vrabie și-a încolăcit ventuzele în jurul meu cu putere. În joc a fost doar o secundă, doar câțiva centimentri care nu i-au ajuns acelei păsări ca să iți ia zborul cum se cuvine.

      
    Stăteam pironită în acel loc când, brusc, s-a schimbat tabloul. De fapt, ceea ce am vazut mai apoi m-a făcut să gândesc.  Celelalte vrăbii au revenit în locul de unde au fost alungate de automobil și și-au continuat rutina de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Desigur, veți spune că erau doar niște vrăbii și nu ar fi sănătos din partea mea să mă aștept ca ele să se așeze în cerc în jurul vrabiei moarte și să o plângă, dar nu acesta a fost motivul pentru care continuam să le privesc. Situația semăna izbitor de mult cu ceea ce facem noi, oamenii, și nici nu ne dăm seama. Daca cineva care nu te cunoaște ar afla, întâmplător, din ziar sau știri despre moartea ta, crede-mă, nu i-ar da o mai mare importanță decât cea pe care au manifestat-o vrăbiile. În urmatoarea clipă omul respectiv va continua să își bea cafeaua și să citească rubrica Meteo. El nu se va obosi cu gândul la ceea că probabil tu, la fel ca el, în dimineața mortii tale neașteptate, îți serveai cafeaua cu ziarul în mână, aveai planuri, oameni dragi care te așteptau, colegi, prieteni și o viață pe care sperai să o faci mai bună.
    
     Ochii imi rămâneau ațintiți asupra trupului neînsuflețit al vrabiei, iar din revelațiile mele m-a scos zgomotul unei alte mașini, care a trecut nemilos peste ea, apoi o alta...Și tot așa până când din ceea ce s-a numit ființă cu 15 minute înainte a rămas o doar o pată roșie pe șosea, dar, în fine, era DOAR o vrabie... Nu-i așa?

Share this:

JOIN CONVERSATION

    Blogger Comment

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu