Până unde poti ajunge de dragul Principiilor?
Este bine să ai principii sau nu? Dacă plasăm astfel întrebarea,
intuiesc că răspunsul vostru va fi rapid și afirmativ. Iar dacă o
aranjăm altfel: este absolut fericit omul care trăiește după principii? Aha, ai vrut să spui iarăși “da”, dar ceva te-a oprit. Pare că întrebările sunt logic legate
între ele, dar răspunsurile sunt diferite. Această deviere a avut loc, deoarece
prima întrebare a solicitat rațiunea ta, adică a vorbit acea parte din
tine care știe că așa trebuie să fie, că este corect ca fiecare om
să aibă anumite principii, să nu le încalce în ruptul capului, să le
propagandeze, desigur, pentru că așa și doar așa la sfârșitul zilelor tale vei
putea spune că ai trăit o viață demnă. Cuvântul “fericire” a schimbat
totul, pentru că a atins coardele sufletești, acelea pe care, de
obicei, te strădui să le ignori.
Cât de bine știm să trăim cu toții când nu apar discuțiile despre sentimente. Răsfoiește un pic tot ceea ce știi despre o viață bună și vei înțelege că deții toată informația: nu te certa
niciodată cu părinții, învață bine, angajează-te
undeva, îndrăgostește-te, căsătorește-te, fă copii, ține-te de principii și tot așa mai departe. Bine, oamenii care reușesc să trăiască așa o viață sunt, practic, un
ideal pentru mine, dar foarte puțini dintre ei pot spune
cu un zâmbet sincer și cu lacrimi în ochi: “Da, sunt FERICIT!”
În
realitate, unuia îi pare rău că nu a făcut facultatea pe care și-a dorit-o din cauza părinților (pentru că nu s-a
certat niciodată cu ei și nu a știut cum se face asta), altuia-pentru că nu a spus în față tot ce a vrut să spună
unor oameni (pentru că erau prieteni și nu se putea), altuia- pentru că ar fi vrut să aibă mai
multe femei/bărbați în viața lui/ei, dar s-a căsătorit prea devreme (pentru că trebuie să-ți legi viața doar cu omul în care ești indrăgostit, ei și ce dacă ai 20?), unul,
din contra, regretă că a rămas singur pe pământ, că nu a putut să formeze o
familie la timpul lui (deoarece principiul vieții lui a fost: „Cariera
trebuie să fie mereu pe primul plan”)...Principii, reguli, prejudecăți și stereotipuri!
Problema constă în faptul că unii oameni țin prea mult la judecățile pe care le-au stabilit
cândva și nu mai reacționează adecvat în unele situații. Peste ani, ei înțeleg că au prea multe regrete
și acestea s-au
transformat, încetul cu încetul, într-o cocoașă, greutatea căreia nu le
mai permite să respire.
Nu
încerc să spun că principiile nu au nici o valoare, doar că acestea au prostul
obicei de a infecta mentalitatea, de a o îngusta, de a o transforma într-un
program care lucrează pe baza unor pași standart. Think outside the box!
Am întâlnit foarte mulți oameni care spuneau „nu fac primul pas din principiu”,
„nu vorbesc cu ea/el din principiu”, „nu-i permit soției să se alinte, pentru că
locul ei e la bucatarie”, „nu crede ce spun bărbații, toți vor doar sa te
folosească”, „nu permit copilului meu să se joace cu copiii din familia ceea
pentru că sunt săraci și, evident, murdari și proști”, „nu-ți expune niciodată sensibilitatea, pentru că toți o să caute să te
rănească” și multe alte chestii născute din prejudecăți și principii, ceea ce
demonstrează cât de inhibați mental pot fi unii dintre noi.
Deschideți-vă inimile, lăsați principiile, acționați cum simțiți sau cum considerați corect în anumite momente, nu vă ghidați de cuvinte mari care
le-au spus ALȚI oameni, nu voi! Și, ca la sfârșit, răspunde, ești fericit?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu